vineri, 31 ianuarie 2014

Plecarea lui N.

Stii, am crezut ca am fost anuntata ca ai murit. Asa, pur si simplu. O voce mi-a zis ca nu mai esti, ca se va strange o coloana neagra in urma existentei tale. Cred ca m-a cuprins o tristete, ceva m-a atins intr-un loc necunoscut, pur, curat, fara intentii ascunse. Ceva mi-a maturat gandurile cu o nostalgie ciudata, ca si cum legamantul amoros pe care l-as fi putut avea cu un barbat pe acest pamant a fost anulat.

Poza ta intr-un costum de la Zara face contrast cu funda neagra de la rama, roscata voluptoasa pare taiata pe fata de la durere...Eu stau deasupra, pe tine te vad plecat, ca si pana acum. Multe particule de aer, miliarde sunt incarcate cu uitare, cu impacare. Nu stiu daca m-ai fi vrut acolo, nu stiu daca te-as fi vrut aici….


Cred ca ai avea o moarte subita, rapida, brusca, la secunda. Desi esti omul agoniei, nu te poti lasa jucat in mainile mortii, asa ca alegi sa te imprietenesti cu ea avand o naturalete superba.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Chiar? Trandafiri?

           Vreau flori de ziua mea. Da, duminica doresc trandafiri albi. Multi, atat de multi, sa acopere memoria afectiva suferinda. Nu stiu de ce, dar e bine ca am o dorinta. Absurda. Si cel mai probabil de neindeplinit in aceasta perioada. Da, se pare ca trandafirii sunt pentru cei bogati si rujul meu Dior se consuma….
          Raman doar vechi urme ale voluptatii mele si a gusturilor scumpe. A sosit vremea principiilor? Ramane nobletea si demnitatea in joc? Uh…
         Schimb zambetul si fericirea extravagantei si sigurantei financiare cu norme morale? Allah, Allah…
         E posibil sa nu mai vad eu potential in barbati, sa fiu atat de grabita incat nu mai observ calitati, inclinatii deosebite. Valul ignorantei mi-a cazut pe ochi? Sa fie acesta efectul unor luni in care m-am supus mediocritatii? Posibil si nu regret.

Tinta: Paolo

         Sa fie o tinta ironica viitoarea mea prada? S-a hotarat karma sa imi ofere o lectie? Daca da, nu e una buna pentru-ca nu ma atrage cu nimic. Paolo e doar un alt pamantean mediocru in ochii mei.
        Se arunca in fata masinii mele. Si vrea sa-si ia si familia cu el. Vrea sa simta zdruncinatura impactului in grup. Poate ca nu e o alegere rea. E prima mea abordare de acest gen, e primul joc. Sigur ca e si mai greu, sunt mai multe minti de multumit.

         Urmeaza sa avem prima intalnire. Detine o mare clinica stomatologica, are o statura miniona si un ego gigantic.  Va fi intalnire de gradul I, intalnire intre medici….are ganduri mari cu fiinta mea. Ei bine, si eu…cu contul lui bancar.

Him si un pahar de vin

          Him este un barbat trecut de 40 ani, pe un post de conducere la o companie multinationala, implicat in politica. Un om usor de satisfacut cu prezenta, cautator de mici aventuri, avand acasa o sotie pe care o numeste “minunata”. Fizicul nu-l ajuta, are trasaturi de om bland, predispozitie catre gesturi simple.
         Si-a incalcat deja o regula si m-a sunat azi de doua ori…asta am si asteptat. Parea grabit, pacatul de azi-noapte i-a cam estompat ziua. 

         Him spune ca am “un punct in aura”. Da, si acel punct ma face sa merg mai departe de persoana lui, in timp ce pe el il strange verigheta.

Fii demn de scaunul din fata mea

                Destinul meu cred ca isi cere drepturile, rugile lui N.  si-au vazut de propriul drum. Sunt singura in mijlocul camerei si astept ca cineva minunat sa se aseze pe scaunul din fata mea. Sa ajung intr-o lume crosetata de entuziasm si daruire.
               Nu vreau sa ma comport ca o masina blindata, dar am nevoie sa ma simt ca una. Nimic din exterior sa nu ma penetreze, sa nu-mi disturbe valorile, sa nu ma cutremure. Pasiune locala si de moment e tot ce am nevoie.Loialitatea nu-si are locul in destinul meu decat fata de moarte. E singura in fata careia nu putem minti sau tegiversa.
             Atitudinea plina de austeritate ma face sa ma incrunt si parul blond ce curge pe spatele meu isi pierde menirea. Oare ar trebui sa plang? Dar pentru ce anume? Sunt in zona de neutralitate…totul e in asteptare. E doar pauza dintre scene.
              “Determinarea are un dram de magie in ea”  .Oricate discutii am cu o foaie de hartie, caut aprobare in ochii celor din jur. Ploua in lumina farurilor taxiului in care sunt si sensibilitatea mea ramane uscata. Sa fie aducator de succes?
              Iar caut admiratie, veneratie. Sunt o femeie trasa la indigo, nu ma sustrag nici o clipa tiparului clasic. E o dezamagire traditionala…

Vrei? Da, vreau sa plec.

           Dorul de soare ma face sa cercetez, dar ajung tot in scorbura mea. Oricate sanse as oferi clipei, troneaza tot convingerile din trecut. Lipsa vibratiei ma pune in alerta. Corpul isi pierde stimulii si sufletul dorinta. Identific melancolie seaca pe degetele de la mana stanga si o anulez printr-o zmucire. De care zeu e impins trenul karmei mele? Vreau sa-l rog sa nu mai desparta vagoanele, sa nu ma mai dezintegrez.
      Ma dedublez prea des, prea adanc. Am dat drumul tuturor temerilor, am fost obligata sa o fac. E ca o terapie de soc: cu picioarele in apa, pe scaunul electric, in timp ce Yruma imi canta la claviatura pianului. Si vreau sa-mi plece sufletul din corp si sa ajung la o instanta suprema. Dar nimic nu pare sa ia in considerare in ultima vreme dorintele mele.

      Asa am cunoscut unul din cei mai neplacuti oameni. Un vasluian cu un bmw, un lant de magazine, o casa enorma si o gandire invers proportionala cu abundenta din portofel. Si tot asa s-a dus...el cu bmw-ul, eu cu vantul....

Nopti in cafenea IV

              Sunt obosita, zambetul mi se estompeaza, muzica suna fara incetare in capul meu. Si nu vreau sa-mi tremure carnea sub efectul alcoolului, doar de emotie si implinire. Nici privirea nu vrea sa caute, mi-e greu, am gresit cu aceasta iesire. Dar ce-ar mai fi si asta printer atatea erori?
             Revin la ganduri vechi si temeri de o viata. Dar cine-i vinovat? De ce nu-mi pot odihni spiritul? N-ar strica vreun ratacit bogat pe aici, dar puterile imi scad la fiecare minut. Inima pompeaza sange cu intarziere.
             Pff…dar nefericita rau sunt. Stau cam mult singura la masa in ultima vreme, asteptand sa mi se “rezolve” viata. Mi se usuca viata si fluidele din corp de disperare, de tristetea neimplinirii. Oricum, am uitat sa traiesc in orice varianta, m-am izbit de peretii unei custi pana imi curge sange din fiecare milimetru de piele.
           M-as intinde pe gresie, aici, sa simt racoarea tristetii pana in ficat si sa visez la necesitati minimale.